Incepand cu data de 14 martie, autoritatile din Romania au impus noi restrictii care interzic evenimentele cu peste 50 persoane indiferent de natura lor. Masura a fost impusa de Comitetul National pentru Situatii Speciale de Urgenta in incercarea de a combate raspandirea virusului COVID-19, anunta CNSSU intr-un comunicat de presa, disponibil pe site-ul Ministerului Sanatatii.
Aceasta masura este ingrijoratoare pentru viitoarele mirese care si-au programat nunta in aceasta primavara, deoarece nu se stie cat va dura restrictia, avand in vedere ca Romania a trecut la scenariul 3, o data cu depasirea a o suta de imbolnaviri de coronavirus. Nu doar cei care si-au programat nunta dupa postul Pastelui risca sa isi dea planurile peste cap, ci toti organizatorii de evenimente, deoarece masura vizeaza orice manifestare culturala, artistica, sportiva sau religioasa programata intr-o sala inchisa, cu un numar de participanti care depaseste 50 persoane.
Pana in prezent s-au anulat mai multe concerte si intreceri sportive atat in Romania, cat la nivel global in lupta pentru combaterea coronavirusului.
Pentru a limita efectele pandemiei de COVID-19, tot la data de 14 martie, presedintele Romaniei, Klaus Iohannis a anuntat ca tara noastra va intra de luni in stare de urgenta.
Conform art. 93 din Constitutia Romaniei, precum si O.G. nr. 1/1999, starea de urgenta poate dura cel mult 30 de zile, timp in care se pot impune diverse masuri de natura economica si de ordine publica. Deoacamdata acest lucru vine cu recomandarea de a pastra distanta sociala, de a ne proteja de contaminare respectand o igiena riguroasa si de a parasi locuinta doar in caz de stricta necesitate.
Descopera alte materiale care au legatura cu subiectul acestui articol.