In vremurile de demult, invitatia n-avea nicio legatura cu elegantul cartonas impodobit si cu plic asortat de astazi. In triburile indiene anuntul unei casatorii apropiate se facea prin semnale cu fum sau prin trimiterea unei bucati de scoarta de copac cu desene inscriptionate.
In evul mediu putini stiau sa scrie ori sa citeasca. Asa incat, invitatiile la nunta se faceau prin viu grai. Prin satele romanesti, vornicul (ales in functie de priceperea lui in a recita si a convinge), insotit cateodata de miri, se plimba pe ulite, anuntand data cununiei. Toti cei care auzeau, se considerau invitati.