Valsul mirilor este un moment care trebuie bine pregatit! La aceasta concluzie au ajuns si cei care au luat parte la lectia noastra de vals. Mai intai s-a inceput cu o mica incalzire si apoi a urmat ora de dans. Unul dintre cele mai importante detalii pe care oricine este bine sa il stie este legat de corectitudinea pozitiei de dans si de modul cum pasesti in fata sau in spate in timp ce dansezi. Intotdeauna pasul in fata se face cu piciorul drept, iar pasul in spate cu piciorul stang.
Miresele si mirii de fata au invatat pasii de baza, pasul lateral, pasii in zig zag, au incercat si cateva intoarceri, iar la final au unit pasii de vals invatati, totul sub supravegherea instructorilor. Miresele si partenerii lor au fost atentionati ca in ziua nuntii, din cauza rochiei de mireasa, care este mai voluminoasa, trebuie sa acorde mai multa atentie spatiului dintre ei in momentul dansului.