5 lucruri pe care nu trebuie sa le spui niciodata rudelor sotului tau

5 lucruri pe care nu trebuie sa le spui niciodata rudelor sotului tau

Fie ca iti place sau nu, relatia ta cu rudele din partea sotului poate fi un factor determinant pentru succesul casniciei tale pe termen lung. Deci, ai grija ce spui. E pentru binele tau. Un conflict cu familia lui poate conduce rapid la un impas intre tine si sotul tau, de aceea atunci cand te angajezi intr-o discutie cu socrii sau cumnatii, exista 5 lucruri pe care nu trebuie sa le spui niciodata acestora.

Chiar daca la prima vedere ceea ce spui pare sa fie un fleac, mai tarziu vei regreta ca ai adus in discutie defectele sotului tau sau ca ai comparat fara intentie prajiturile mamei tale cu ale soacrei. Ca sa nu gafezi atunci cand intretii un dialog cu rudele apropiate sotului tau, trebuie sa ai in vedere urmatoarele 5 lucruri:

1. "Oh, nu am fost crescuta in acest fel"
Aceasta afirmatie suna a repros si poate fi o insulta la adresa socrilor tai, daca faci aluzie la felul in care a fost crescut sotul tau. Se va intelege ca in familia ta un anume comportament nu a fost permis. Chiar daca soacra deapana amintiri din copilaria actualului tau partener de viata si marturiseste ca nu a fost cel mai cuminte copil din lume, ai grija cum te exprimi ca sa nu ii critici calitatile materne. In plus, nimeni nu este perfect.

2. "De abia astept sa am o baby-sitter pe care sa nu o platesc"
Probabil planuiesti sa ai in curand copii cu sotul tau, iar parintii lui se bucura ca vor deveni bunici. Acest lucru nu inseamna ca acestia trebuie sa iti fie la dispozitie ori de cate ori ai nevoie de cineva care sa stea cu copilul. Lasa-i pe ei sa decida in ce masura vor fi disponibili sa stea cu nepotul lor, iar atunci cand o fac, multumeste-le pentru bunavointa. Nu uita sa le oferi niste prajituri si o sticla de vin bun pentru gestul lor marinimos.

3."Fiul dvs. este atat de lenes, nervos, egoist etc." Poate ca sotul tau are anumite defecte care au trecut neobservate sau la momentul cand ai acceptat sa te mariti cu el le ascundea atat de bine incat nu le-ai sesizat. Chiar daca ai impresia ca parintii lui ii vor corecta defectele, nu miza pe acest lucru. Poti sa ii spui celei mai bune prietene ce anume te deranjeaza la sotul tau, dar nu iti critica sotul de fata cu familia lui. Vei regreta mai tarziu!

4. "Mama mea face prajiturile cele mai bune". Poate ca este adevarat sau asa ti se pare tie, insa daca mananci prajituri facute de mama soacra, de o matusa de-a sotului tau sau chiar de sora lui, nu te lauda in fata bucataresei cu talentele culinare ale mamei tale. Abtinandu-te de la comentarii, nu vei jigni pe nimeni.

5. "Trebuie sa celebram Craciunul impreuna cu parintii mei". Acum nu mai esti doar fata mamei, ci ai o noua familie, pe cea a sotului tau. Indiferent unde petreceti sarbatorile este treaba voastra si decideti impreuna. Totusi, de preferat este ca atunci cand aveti de dat vesti neplacute socrilor,sa il lasi pe sotul tau sa fie mesagerul. Parintii lui vor accepta mai usor orice informatie transmisa de fiul lor, ci nu de nora.

Sursa: Brides.com

Comentarii

Autentifica-te sau creeaza un cont nou pentru a putea comenta!.

Furnizori recomandati
Produse recomandate

Articole similare

Descopera alte materiale care au legatura cu subiectul acestui articol.

Cele mai noi articole
Recomandari

CONTUL MEU

LIKE US


GALERII FOTO

Idei pentru nunta ta! Mii de poze din care sa te inspiri!

Informatii despre rochii mireasa, rochii seara, restaurante si organizare nunta on Facebook VM pe
Facebook
Follow viitoaremireasa on Twitter VM pe
Twitter
Follow US on Google+ VM pe
Google+
Follow ViitoareMireasa.ro on Pinterest VM pe
Pinterest