Ducesa de Cambridge este din nou insarcinata

Ducesa de Cambridge este din nou insarcinata

Ducesa de Cambridge este din nou insarcinata, a confirmat casa regala britanica, potrivit bbc.co.uk. Acesta este al doilea copil al printului William si al lui Kate. Cuplul regal mai are un fiu, pe printul George, care s-a nascut pe 22 iulie 2013.

Regina Elizabeth a II-a si ceilalti membri ai familiei regale britanice s-au declarat incantati de aceasta veste. La fel ca la prima sarcina, ducesa de Cambridge traverseaza o perioada grea, ea avand aceleasi simptome ca la prima sarcina, cu greturi matinale severe. In aceste momente, Kate se afla sub observatia medicilor la palatul Kensington.

Din cauza greturilor matinale de care sufera, ducesa de Cambridge a fost nevoita sa isi schimbe programul. Astfel, ea nu il va mai insoti pe printul William la intrunirea oficiala pe care o aveau programata luni, la Universitatea Oxford, a precizat Clarence House, potrivit Mediafax.

Dupa ce casa regala britanica a confirmat oficial ca ducesa Catherine asteapta al doilea copil, premierul britanic David Cameron a publicat la randul sau pe Twitter un mesaj in care ii felicita pe Kate si pe printul William ca vor deveni din nou parinti si se declara "incantat de fericita veste".

Comentarii

Autentifica-te sau creeaza un cont nou pentru a putea comenta!.

Furnizori recomandati
Produse recomandate

Articole similare

Descopera alte materiale care au legatura cu subiectul acestui articol.

Cele mai noi articole
Recomandari

CONTUL MEU

LIKE US


SHOP ViitoareMireasa.ro

GALERII FOTO

Idei pentru nunta ta! Mii de poze din care sa te inspiri!

Informatii despre rochii mireasa, rochii seara, restaurante si organizare nunta on Facebook VM pe
Facebook
Follow viitoaremireasa on Twitter VM pe
Twitter
Follow US on Google+ VM pe
Google+
Follow ViitoareMireasa.ro on Pinterest VM pe
Pinterest